O noua atractie turistica in zona Bucegilor

Dec 2
Posted by Mihai Bucur

Articol preluat de pe blogul Bucegi Natura 2000

 

Poate parea uimitor dar se mai intampla si lucruri bune prin Parcul Natural Bucegi nu numai nenorociri! Interesant este ca majoritatea lucrurilor bune sunt realizate de persoane care nu reprezinta statul prin aceasta arie protejata!

Vorbim astazi de Complexul Turistic Stana Regala, unde in cursul ultimului an s-au desfasurat o sumedenie de evenimente si in cadrul caruia si-au facut loc noi atractii. Se poate spune ca acestea din urma sunt unice nu numai pe Valea Prahovei ci si in tot cuprinsul Bucegilor!

Dupa curatarea traseului turistic ce porneste din Sinaia spre Stana Regala, recent s-a realizat o noua investitie…UN TELESCOP. Si nu amplasat oriunde ci chiar pe Stanca Franz Josef, un loc incarcat de semnificatii istorice!

Aceasta stanca, situata in apropierea complexului amintit, reprezinta un punct panoramic spre Valea Prahovei iar accesul pana la platforma amenajata se face pe niste scari prevazute cu balustrade!

Orientat dupa cum se intelege spre Valea Prahovei, telescopul in cauza atrage ca un magnet week-end de week-end, turistii! Ce poti observa cu acel telescop?!

Ei bine, se pot vedea muntii Baiului, stanele in detaliu si punctul de plecare al partiei Sorica. Daca inclini telescopul spre Valea Prahovei, se observa de exemplu, trenul accelerat in gara din Busteni, sau vizitatorii Castelului Peles, etc!

Telescopul este la dispozitia tuturor persoanelor si functioneaza cu fise de 50 de bani! Pentru a impiedica insa deteriorarea intentionata a acestuia, stiut fiind ca apartenenta unora la specia umana este indoielnica, zona este monitorizata video!

Sa speram ca de aceasta noua atractie ne vom bucura cat mai mult timp, si trebuie subliniat un aspect: proprietarul de la Stana Regala putea foarte bine sa-l monteze undeva pe o cladire din cadrul complexului turistic! Amplasandu-l pe acel punct panoramic a dat dovada ca in acest munte mai sunt persoane pentru care notiunea de turism nu este o vorba goala!

Astfel de initiative trebuie sprijinite, trebuie aduse in prim plan, fara a se intelege altceva. Este un lucru normal montarea acelui telescop. Insa cand anormalul este prezent peste tot in Bucegi, normalul trece drept banal!

Nu am vazut un reportaj, un articol, in media locala pe aceasta tema…pentru ca zugravind astfel de lucruri eclipsezi pe altii! Este adevarat ca telescopul functioneaza pe bani, dar nu a fost gandit ca o afacere! Stana Regala este un produs turistic binecunoscut, iar banii nu vin de la acel telescop!

Mai degraba se poate spune ca telescopul este amplasat pentru toti cei care vin  in zona Poiana Stanii Regale, fara nicio deosebire!

No related posts.

Filed Under: Uncategorized
Tagged With: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*