Pana in Alpi si inapoi
Era miercuri noapte, in jur de ora 11:30 cand am inceput sa ne adunam la magazin (Funride bineinteles).
Cativa venisem in seara aceea din Bucuresti, altii erau deja in Sinaia. Pe rand au aparut Vio, Alex, Marcu, Hefner, Eu, Adi, Bogdan si Marius. Impreuna urmam sa ne imbarcam in Bus si sa o taiem spre Austria.
Personal, eram nerabdator. Era prima mea iesire in afara tarii, asa ca entuziasmul avea cote maxime. N-am intarziat deci prea mult cu bagajele si am demarat rapid, lasand in urma succesiv orasele: Brasov, Sibiu, Deva, Arad, Nadlac. Ma opresc sa raspund prezent ofiterului vamal si continui rapid (austostrada) cu Budapesta, Győr, Viena, tzac-pac si gata am ajuns in Schladming.
Era deci joi spre inserat iar noi ne plimbam pe stradutele inguste ale Schladmingului cautand locatia unde urmam sa fim cazati. Pe rand am admirat arhitectura caselor si bunavointa oamenilor, fiind cuprinsi total de vraja orasului. Dupa instalare ne-am dus la impresionantul apres-ski Hohenhaus Tenne unde urmau sa se intample inscrierile pentru Pleasure Jam si intalnirea riderilor. Putin stanjeniti de atmosfera prietenoasa ce domnea in sala, ne-am asezat intr-un colt si am privit atenti sorbindu-i pe toti din priviri si incercand sa-i recunoastem pe riderii din filme.
Ajunsi acasa, deja incepusem sa visam la ziua de maine, asa ca am inchis un trick-jam cu Chuck, dupa care ne-am culcat nerabdatori sa ne trezim cat mai repede, ceea ce din pacate s-a si intamplat, caci am uitat sa ne dam ceasul cu o ora in urma. Treziti deci de la 6 si jumatate, am papat rapid si am zburat cu magic-vanul spre telecabina.
Acolo am avut parte de o priveliste interesanta. Varful muntelui era inconjurat de nori iar cabina, care urca aproximativ 1000 de metrii la un unghi de peste 40 de grade, parea ca duce spre cer, lasand varful muntelui undeva mult dedesubt. Intrand in statia telecabinei, am ramas placut surprinsi caci, obisnuiti cu ghiseul de la Sinaia, aici totul parea scos dintr-un film cu o civilizatie extraterestra. Monitoare unde erau prezentate imagini live de sus de pe ghetar, dulapuri pentru echipament, toalete, camere de fotografiat pentru personalizarea ski-passului, oameni draguti etc. Totul parea gandit de 100 de ori inainte sa fi fost construit pentru a creea simplitate si comfort. Urcand scarile spre peronul de imbarcare, ne-am uimit din nou de un ecran unde un contor spunea cati oameni mai incap in cabina. Ne-am grabit sa prindem si noi un loc printre ceilalti 60 de pasageri si gata, am decolat propriu-zis spre ghetar.
La inceput nu prea am inteles miunatia caci din cauza norilor in care ne aflam abia se vedeau cativa metrii in jur dar curand s-a luminat si am vazut un snowpark construit perfect, cum personal nu mai vazusem decat prin filme. In graba ne-am dat ca zapacitii fugariti de o dorinta lacoma, sa nu cumva sa pierdem vreun minut degeaba. Spre dupa-amiaza am descoperit si linia de kickere medii unde urma sa ne petrecem majoritatea timpului in zilele urmatoare. Cred ca in aceste 3 zile am sarit mai mult decat in 2 ani de dat in Sinaia plus imprejurimi. Era o placere sa te distrezi in linia de 3 jumpuri, incercand trickuri noi dar avand si grija sa le aterizezi perfect pentru a nu pierde viteza pentru urmatoarea saritura. Este un concept interesant, deoarece te solicita si fizic dar mai ales psihic caci concentrarea trebuie sa fie maxima pe tot parcursul run-ului. Exact la fel se intampla si langa noi, pe traseul oficial unde se desfasurau calificarile la Pleasure Jam pe o linie identica insa cu mult mai mare care se incheia cu un wall foarte apetisant.
A venit si seara si asta insemna petrecere la Tenne. Mai mult din curiozitate ne-am dus, am baut cateva beri, un jagermeister palmat, adus de la alimentara si off we went back home, caci era deja 3 si noi venisem sa ne dam. A doua zi a trecut extrem de rapid, cu noi sarind ca iepurii de dimineata pana la ultima cabina, intrerupti doar un pic la pranz cand ne-am uitat la superfinale si am sperat desart ca un tricou aruncat de castigator va zbura spre mainile noastre.
Ultima zi promitea multe caci ne trecuse febra, atat fizica cat si psihica, si cu poftele implinite aveam o zi intreaga numai pentru fotografii si filmari. Asadar, cu aparatele in mana ne-am distrat in cel mai real mod posibil timp de cateva ore. S-a terminat insa mai devreme caci mi-am fracturat radiusul la o aterizare nereusita si am plecat rapid spre oras, lasand in urma mica Valea Dorului in varianta austriaca. Dupa o scurta incursiune la spitalul – hotel din oras, am pornit direct spre casa, imbogatiti de 3 zile pline, in care am trait fiecare clipa dilatata intr-un timp nemarginit.
Chiar daca am fost foarte impresionati de ceea ce am vazut, m-a mirat faptul ca nici o clipa n-am avut sentimentul ca asa ceva nu se poate si la noi, si asta mi-a dat mari sperante. Cumva, in tot timpul petrecut acolo m-am unit cu ce am vazut, le-am facut si ale mele si le aduc inapoi, impartasindu-le cu toti. Am realizat cat de important este sa calatoresti si abia acum inteleg ca multe din problemele noastre se datoreaza interdictiilor de a parasi tara din perioada comunista.
Va rog deci calatoriti cat mai mult, caci este extrem de simplu, si aduceti inapoi cat mai multe aspecte pozitive, lasand lamentarile deoparte si straduindu-va sa va comportati si aici cum o faceti acolo.
Related posts:
5 Responses to “Pana in Alpi si inapoi”
Leave a Reply
Newsletter
Articole Recente
Popular Posts
Arhiva
p cand urmatoarea iesire?:)
nu se stie. la urmatorul pleasure jam probabil :))
poate si mai devreme ;)
ba fratilor de ce nu ati pus macar o poza q voi in aer???
cat de curand, maine sper sa facem rost de pozele de sus de pe ghetar.